Din ce în ce mai multe companii se îndreaptă către reţelele sociale, bloguri şi alte unelte de comunicare online. Pentru a putea să fie folosite la maxim aceste resurse, trebuie să înţelegem însă şi principiile şi aspectele psihologice. Se comportă altfel oamenii în comunicarea online faţă de comunicarea faţă în faţă?
Unul dintre aspectele principale ale acestui mediu este prezenţa. Din păcate nu este suficient să fii prezent în comunitatea online, foarte important este şi locul pe care îl alegi și modul în care te poziţionezi (fie că vorbim de companii sau de branding personal). Este absolut esenţial ce comunici şi modul în care o faci.
O grăbire a comunicării duce de multe ori la o scădere a impactului. Cu toate că internetul este un mediu în care informaţia se propagă extrem de repede, există foarte mult “zgomot” şi foarte multe variabile ce pot face ca mesajul tău să nu aibă efectul dorit.

Diferenţele dintre comunicarea online faţă de cea offline sunt destul de evidente:
* Mulţi oameni sunt mai timizi şi reuşesc să se exprime mai bine din spatele calculatorului
* Relaţiile online permit flirtul şi discuţiile libere
* Lipsa limbajului non-verbal duce de multe ori la o înţelegere greşită a mesajului
* Oricine poate comunica cu oricine. E mai simplu să trimiţi un mail către o persoană importantă decât să o abordezi direct.
* Online poţi să îţi fabrici propria identitate, propriul personaj, îţi poţi schimba sexul, vârsta, ţara de origine, te poţi ascunde în spatele identităţilor false.
Aceste diferenţe nu sunt neapărat pozitive, fiecare persoană sau companie trebuie însă să descopere propria metodă de abordare a persoanelor online. Trebuie păstrate în minte aceste elemente esenţiale. Caracterele înşirate pot părea mai mult decât sunt, sau mai mult decât s-a dorit să fie, din acest motiv cuvintele trebuie alese cu grijă. Online-ul poate face diferenţa între branduri dar numai atunci când comunicarea este corectă.
Simona Stănescu:Trendul de viitor este utilizarea retelelor social
Bogdan:Daca articolul avea un mesaj de transmis, eu nu l-
plotmydot:Multumim!Ne bucuram ca te-ai abonat la Rss-ul nost
MariaV:Ce initiativa frumoasa!Imi place sa vad ca oamenii
Alex Radulescu:Voila, mersi!
Copyright © 2009-2010 - PlotMyDot - Toate drepturile rezervate.